Legislatie

legislatie rutiera

Hotararea guvernului Romaniei nr. 85 din 23 Ianuarie 2003 pentru aprobarea ordonantei de urgenta 195/2002

Oprirea, stationarea si parcarea


Art. 173. - (1) In localitati vehiculele oprite sau stationate voluntar pe partea carosabila trebuie asezate cât mai aproape de marginea din dreapta a sensului de mers, paralel cu trotuarul sau cu axul drumului, pe un singur rând, daca printr-un mijloc de semnalizare nu se dispune altfel. Motocicletele fara atas, ciclomotoarele si bicicletele pot fi oprite sau stationate cel mult doua, una lânga alta. 
(2) Pe drumurile cu sens unic, oprirea sau stationarea voluntara a vehiculelor este permisa si pe partea stânga, daca ramâne libera cel putin o banda de circulatie. 
(3) In afara localitatilor oprirea sau stationarea voluntara a vehiculelor se face în afara partii carosabile, iar atunci când nu este posibil, cât mai aproape de marginea din dreapta drumului, paralel cu axul acestuia. 
Art. 174. - Se interzice oprirea voluntara a vehiculelor: 
a) în zona de actiune a indicatorului "Oprirea interzisa" si a marcajului cu semnificatia de interzicere a opririi; 
b) la o distanta mai mica de 50 m de o trecere la nivel cu calea ferata; 
c) pe poduri, pe si sub pasaje denivelate, pe viaducte si în tuneluri; 
d) în curbe si în alte locuri cu vizibilitate redusa sub 50 m; 
e) în locul unde este instalat indicatorul "Trecere pentru pietoni" sau pe marcajele de traversare pentru pietoni ori la mai putin de 25 m înainte si dupa acestea; 
f) în intersectii, inclusiv cele cu sens giratoriu, precum si în zona de preselectie unde sunt aplicate marcaje continue, iar în lipsa acestora, la o distanta mai mica de 5 m de coltul intersectiei; 
g) la mai putin de 25 m de indicatorul statiei pentru mijloacele de transport public de persoane; 
h) în dreptul altui vehicul oprit pe partea carosabila, daca prin aceasta se stânjeneste circulatia a doua vehicule venind din sensuri opuse, precum si în dreptul marcajului continuu, în cazul în care conducatorii celorlalte vehicule care circula în acelasi sens ar fi obligati, din aceasta cauza, sa treaca peste acest marcaj; 
i) pe sectoarele de drum unde este instalat indicatorul cu semnificatia "Depasirea interzisa"; 
j) în dreptul unui indicator sau semnal luminos, daca prin aceasta se împiedica observarea lor; 
k) pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoarele cu semnificatia "Drum îngustat", "Prioritate pentru circulatia din sens invers" sau "Prioritate fata de circulatia din sens invers"; 
l) pe pistele obligatorii pentru pietoni si/sau biciclisti ori pe benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare; 
m) pe platforma caii ferate sau de tramvai ori în apropierea acestora, daca circulatia vehiculelor pe sine ar putea fi stânjenita sau împiedicata; 
n) pe autostrazi, pe drumurile expres si pe cele nationale europene (E). 
Art. 175. - Se interzice stationarea voluntara a vehiculelor: 
a) în toate cazurile în care este interzisa oprirea voluntara; 
b) în zona de actiune a indicatorului cu semnificatia "Stationarea interzisa" si a marcajului cu semnificatia de interzicere a stationarii; 
c) pe drumurile publice cu o latime mai mica de 6 m; 
d) în dreptul cailor de acces care deservesc proprietatile alaturate drumurilor publice; 
e) pe partea carosabila a drumurilor nationale. In cazul în care nu este posibila scoaterea vehiculelor în afara partii carosabile, acestea vor stationa cât mai aproape de marginea drumului; 
f) în pante si în rampe; 
g) în locul unde este instalat indicatorul cu semnificatia "Stationare alternanta", în alta zi sau perioada decât cea permisa, sau indicatorul cu semnificatia "Zona de stationare cu durata limitata" peste durata stabilita. 
Art. 176. - (1) Orice vehicul care stationeaza pe timp de noapte pe partea carosabila a unui drum public, acolo unde stationarea este permisa, trebuie sa fie semnalizat cu anterne de pozitie, daca locul de stationare nu este iluminat. 
(2) Se interzice stationarea pe drumurile publice în timpul noptii a tractoarelor, masinilor si utilajelor agricole, remorcilor, vehiculelor cu tractiune animala ori a celor trase sau împinse cu mâna. 
Art. 177. - (1) Se interzice oprirea sau stationarea pe trotuare. Autoritatea competenta poate permite oprirea sau stationarea, partial sau total, a unui vehicul pe trotuar, cu respectarea marcajului, iar în lipsa acestuia, numai daca ramâne liber cel putin un culoar de minimum 1,5 m latime înspre marginea opusa partii carosabile, pentru circulatia pietonilor. 
(2) Sunt exceptate de la prevederile art. 174 si 175 autovehiculele prevazute la art. 32 alin. (1) lit. a) si b) din ordonanta de urgenta. 
Art. 178. - (1) Se interzice conducatorului de autovehicul si pasagerilor ca în timpul opririi sau stationarii sa deschida sau sa lase deschise usile acestuia ori sa coboare fara sa se asigure ca nu creeaza un pericol pentru circulatie. 
(2) Conducatorul care stationeaza cu autovehiculul trebuie sa opreasca motorul, sa introduca maneta într-o treapta de viteza ori în treapta de parcare, sa puna în functiune dispozitivele de frânare, de stationare si antifurt si sa încuie usile. 
(3) Conducatorul care stationeaza cu autovehiculul în panta sau în rampa, în afara obligatiilor prevazute la alin. (1), trebuie sa bracheze rotile spre trotuar sau spre un obstacol aflat la marginea drumului. 
Art. 179. - Parcarea vehiculelor este permisa numai în locurile special destinate acestui scop, semnalizate prin indicatoare sau marcaje. In aceste locuri vehiculele vor trebui asezate unul lânga altul, conducatorii lor având obligatia sa respecte si celelalte reguli stabilite pentru stationare.